Statele Unite au avertizat marţi cu privire la ”ameninţări la adresa securităţii” pe care le reprezintă China, în cadrul unei vizite în India a...
China a anunţat joi că a efectuat exerciţii militare aeriene ”de mare intensitate” la Marea Chinei de Sud, un semnal clar adresat Statelor Unite, în...
Statele Unite şi China s-au angajat să coopereze în lupta împotriva noului coronavirus, în pofida unor tensiuni în continuare puternice între cele două...
Statele Unite şi talibanii afgani au ajuns la un acord cu privire la un armistiţiu care urmeazăsă intre în vigoare ”foarte curând” şi care poate...
Statele Unite au obţinut un acord parţial de o săptămână în Afganistan, în cadrul negocierilor pe care le poartă cu talibanii, a anunţat şeful...
NATO i-a îndemnat miercuri pe talibani să-şi demonstreze angajamentul faţă de o soluţie paşnică la Războiul din Afganistan şi să înceteze violenţele,...
Democraţii organizează joi un vot controversat în Congresul american asupra unui text vizând să-l împiedice pe Donald Trump să declare război Iranului,...
Armata americană a bombardat baze ale unei facţiuni armate favorabile Iranului în Irak, omorând 19 combatanţi, la două zile după un atac cu rachetă în...
Statele Unite acuză regimul de la Teheran de faptul că a ucis peste 1.000 de iranieni în reprimarea ”brutală” a contestării care a izbucnit la jumătatea...
Statele Unite au promis joi să continue lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), aliaţilor lor zguduiţi de răzgândirile succesive ale lui...
NATO este ”extrem de îngrijorat de riscul escaladării”, după atacul unor instalaţii petroliere saudite şi acuză Teheranul de ”destabilizarea”...
Donald Trump şi-a exprimat satisfacţia faţă de o ”reuniune foarte bună” cu privire la situaţia din Afganistan împreună cu cei mai apropiaţia...
Australia consideră că ideea de a primi pe teritoriul său rachete americane nu mai este pe ordinea de zi, în urma unor negocieri cu şefii diplomaţiei...
Statele Unite şi Rusia au pus capăt vineri Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), un tratat de dezarmare nucleară, cele două părţi acuzându-se...
Statele Unite doresc să înfiinţeze o ”coaliţie” maritimă internaţională care să garanteze libertatea de navigaţie la Golful Perisc, sperând să...
Statele Unite şi-au asigurat aliaţii din cadrul NATO că nu vor un război cu Iranul şi că sunt pregătite să negocieze cu Teheranul ”fără să impună...